Cum am renuntat eu la tigari!

Trebuie sa va spun povestea mea, fiindca renuntarea la fumat mi-a adus atat de mult bine in viata incat as vrea ca macar una din persoanele fumatoare care imi vor citi povestea sa... renunte si ea.

M-am apucat de fumat la varsta de 14 ani, fac parte din generatia copiilor “cu cheia de gat”, astfel ca tata si mama, oameni simpli dealtfel, lucrau de dimineata pana seara ca sa asigure un venit suficient pentru un trai decent. Astfel ca eu si surioara mea am crescut care pe unde a putut, incercand inca de mici sa ne creem un sistem de valori si etichete morale. Poate d-asta ma si enervez cand aud pe strada oameni rastinud-se la niste copii zbenguiti si afirmand in gura mare: “Tineretul din ziua de azi!”. Nu ma pot abtine sa nu le replic: “dar tineretul asta din ziua de azi cine l-a crescut domn’le? Nu voi? Ei sunt doar niste copii care ar trebui indrumati, ci nu lasati la voia intamplarii!”. Incetez sa mai povestesc detaliile, stiu ca nu sunt singura care a crescut astfel, jucandu-se in fata blocului cu altii copii mai mari sau mai mici, noi definind practic aceasta generatie a “cheii de gat” despre care vorbeam mai sus.

Asadar, la 14 ani m-am apucat de fumat pentru ca in liceul la care intrasem (culmea, unul de renume, din care ies copiii destepti care urmeaza facultati bune) mai toti colegii fumau. Dupa ore ne duceam la un club care avea si biliard si se afla imediat langa liceul nostru, asadar acolo ne pretreceam cateva ore in fiecare zi, dupa care ajungeam acasa, ne faceam temele, iar seara urma o alta tura de stat cu prietenii, in fata blocului. Si prietenii din fata blocului incepusera sa fumeze, asadar, la varsta cand influentarea atinge maximul si probabil iti manifesti “instinctul de turma” ca niciodata mai bine, m-am gandit ca as fi foarte interesanta daca as fuma, ce mare m-as da eu cu o tigara in gura, erau si ieftine si mi le puteam permite din banii pe care mi-i dadea mama sa-mi iau de mancare la liceu, asa ca... m-am apucat.

Totii fumatorii stiu ce inseamna sa fii dependent de pofta de tigari, sa te trezesti cu gandul la ele, sa nu poti bea o cafea fara sa nu le inspiri fumul, sa nu termini bine o portie de sex ca deja parca ai vrea sa arzi una si asa mai departe. Din pacate urmarile negative ale fumatului se instaleaza atat de lent, incat nu le observam, dar dupa aproape 15 ani de fumat, cand renunti la ele, aproape ca te simti renascut. Si chiar vorbesc serios. Dintii mi se ingalbenisera si mi se cariasera, prietenii i-am ales astfel incat sa fumeze, caci nefumatorii nu prea ma suportau, la birou facusem deja gasca fumatorilor (mai exact ne strangeam toti din firma, caci vreo 4-5 nu fumau), pretul lor crescuse (slava Cerului, nu cat a crescut acum), sport nu prea mai puteam face, oboseam din orice. Gura are un miros specific, cand am fost la stomatolog a trebuit sa fac o rezctie apicala si mi s-a vindecat foarte urat gingia pentru ca aveam atrofiata mucoasa bucala de la fumat, asa ca am facut alte tratamente pentru revenirea ginegiei. Raceam destul de des, dar in sensul ca mi se tot umflau amigdalele, dieta o dadusem peste cap, e greu sa slabesti cand esti fumator, pe cuvant de onoare. Cum m-am lasat, in ciuda povestilor care spun ca te ingrasi de la fumat, la doua luni dietele incepusera sa-si faca efectul desi cred ca le tot incercam de aproape 8 ani... In strainatate cand mergeam aveam o problema, trebuia sa gasesc localuri pentru fumatori. In vizite deasemenea faceam frigul prin balcoane (iarna, evident, asta ma deranja cel mai tare) ca sa pot sa-mi savurez tigara, daca pot spune astfel. Casa mea miroasea mereu oribil de la scrumierele lasate peste tot si peretii imbacsiti pentru ca fumam la televizor. Iar sanatatea... din ce in ce mai proasta. Ziceam ca odata cu varsta si sanatatea scade, desi alte vicii in afara tigarilor n-am avut niciodata.

Dar prietenul meu de care m-am indragostit nebuneste este nefumator (excetia de la regula). Asadar, a trebuit sa indur multe momente in care sa stau fara tigara fiindca nu puteam fuma cand el... nu era fumator. A fost greu si enervant. M-a cerut in casatorie si mi-a zis ca vrea sa avem un copil. Ce fericita am fost! Ce femeie, la 28 de ani, nu-si doreste sa isi poata face o familie si sa aiba un bebe! Minunat! Dupa care mi-am dat seama ca tigara asta ar fi foarte suparatoare pentru familia mea, cand ar fi gata intemeiata. In primul rand in timpul sarcinii n-am voie, apoi nici cand copilul este mic, plus ca prietenul gasea tot felul de metode de a ma convinge sa fumez mai rar, ba ajunsese sa-mi ofere recompense de fiecare data cand aveam puterea sa bag la loc o tigara pe care tocmai o scosesem din pachet ca sa o fumez. Am inteles ca poate ar fi mai bine fara...
Am incercat sa ma las brusc (fumam un pachet, uneori mai mult, pe zi). N-am reusit, dupa doua zile de abstinenta imi venea sa ucid pe cineva pentru o tigara. Plasturi cu nicotina nu am putut lua, caci tot fumam si ma intoxicam de prea multa nicotina. Fumam pentru ca ma invatasem sa fumez. Asociasem tigara cu mai toate activitatile mele din viata de zi cu zi: cu cafeaua de dimineata, cu televizorul, cu micile pauze de la serviciu, cu starile de nervi, dar si cu starile de fericire, cu momentele de plictiseala sau cu cele tensionate... Doar cu sexul nu le asociasem (in ultima perioada) pentru ca nu pteam sa plec de langa prieten pentru o tigara, imi era rusine pur si simplu si stiam ca el nu merita asta, ci din contra, merita atentia mea. Asadar, daca atunci puteam, in rest de ce nu reuseam?

Imi tot ziceam: “De maine o sa fac nu stiu ce ca sa renunt la tigari”. Venea “maine” si imi ziceam ca din urmatorul “maine” o sa ma apuc. Pana cand mi-am zis: “Nu, un om hotarat nu zice de maine, zice de acum!”. Asa ca fix in acel moment am hotarat ca in fiecare saptamana sa reduc o tigara pe zi. Mi-am calculat frumusel cat fumam, prima saptamana a fost sa fumez un pachet intreg pe zi. In urmaoarea saptamana, cum luam pachetul, pe loc scoteam o tigara din el pe care ba o aruncam, ba o dadeam cuiva, cert este ca la mine nu ramanea. Apoi doua si tot asa. Cand am ajuns la 5 tigari pe zi nu am mai putut sa scad, asa ca am ramas la acest numar vreo trei saptamani. Dupa care m-am lasat brusc, zicandu-mi ca de-o fi sa mor, eu tigara in gura nu mai pun. Si n-am murit.Dar am sesizat urmarile lasarii de tigari. In primul rand sunt mult, mult mai energica. M-am inscris la sala de fitness si pot sa alerg si 20 de minute la viteza mare. Mi se pare excelent, eu care daca urcam doua etaje pe scari simteam ca-mi dau duhul. Regimul meu de hrana, care intotdeauna a fost unul cat de cat sanatos, a inceput sa dea roade. Intotdeauna am mai oscilat, la cateva saptamani mai incepeam o cura, fara sa o duc la final, dar incercam. Nici acum nu duc curele pana la sfarsit, dar... am slabit, arat foarte bine si ma simt minunat. Nu mai racesc si... ma simt cu o libertate psihica extraordinara, nu mai depind de acel “ceva” care trebuia sa ma urmeze oriunde, oricand: tigarile. N-am mai racit, nu m-am mai imbolnavit, plus ca pot lua linistita anticonceptionale fara sa ma mai gandesc la tot felul de efecte adverse si fara sa mai am restrictii la estrogeni (stiti ca femeile fumatoare au voie la anticonceptionale care au doar progesteron). Mananc dimineata, eu care n-am mai luat micul dejun din adolescenta si de nevoie a trebuit sa gasesc alte mici bucurii care sa umple golul tigarii, alte mici satisfactii de care eram de fapt dependenta. Caci acea satisfactie de a fuma a fost cel mai greu obstacol de invins.

Am fost atat de mandra de mine! Nici cand am intrat la facultate (o facultate grea, cu concurenta mare) nu am fost asa de mandra! Evident, poate si din cauza laudelor si felicitarilor pe care le primesc de la toti cunoscutii! Si nici nu m-am mai simtit asa de bine din copilarie. Tratamentele antirid au inceput sa aiba efect (nu foarte mare, dar exista), celulita am redus-o aproape definitiv, am slabit, am energie, nu m-am mai imbolnavit, plus ca am o liniste, o pace interioara care ma bucura. Dintii au inceput sa fie tot mai albi, ba prietenii ma intreaba ce am ca ceva e schimabt la zambetul meu. Mirosul fetid al gurii nu mai exista, mi-a disparut si coloratia aceea specifica fumatorilor de pe degetele intre care tineam tigara. Pot sa fac un copil fara sa-i periclitez sanatatea, iar viitorul sot ma admira si ma apreciaza mai mult. Chiar ma simt bine si sper ca toti cei care imi citesc povestea sa fie macar suficient de impulsionati pentru a incerca, macar pentru a incerca, poate reusesc! Este un mare castig sa stiti!

vanzatorul

vineri, 5 iunie 2015